Recomandari
RECENZII
Cărți / Filme / Produse
Aici găsești recomandările mele personale de cărți, filme și produse care m-au inspirat și m-au ajutat. Fiecare recomandare vine cu o recenzie sinceră, pentru a te ghida în alegerile tale. Am ales cu grijă fiecare dintre ele pentru a-ți oferi nu doar informații utile, ci și surse de inspirație care te pot sprijini în propria ta călătorie de transformare.
FILM
Best Offer (2013)
Un film memorabil pe care-l găsiți și pe Netflix, pe care vi-l recomand! Best Offer (2013) sau “La migliore offerta”, după titlul original, este un thriller psihologic provocator, complex, care vă garantez că nu prea seamănă cu nimic din ce-ați văzut până acum. Un regal pentru iubitorii de artă, un film cu replici geniale și cu cadre spectaculoase, cu o intrigă inteligent construită și uimitor prin finețea detaliilor. Genul de film-puzzle de care nu te poți desprinde imediat, care continuă să te bântuie, așa cum numai filmele cu miez o pot face. Pelicula este magistral regizată de Giuseppe Tornatore, coloana sonoră e semnată de maestrul neegalat al genului, Ennio Morricone, iar rolul principal e interpretat de britanicul Geoffrey Rush, laureat al premiului Oscar, care face un joc actoricesc incredibil, trecând de la agonie la extaz cu o ușurință fenomenală. Dacă sunteți în căutarea unui film facil, comercial, categoric nu e filmul potrivit!
Personajul principal este un colecționar de artă cu o reputație solidă de expert în domeniu, orgolios, solitar și rigid, captiv în tabieturile sale, care trăiește doar pentru a poseda în modul cel mai egoist operele de artă pe care le-a agonisit de-a lungul timpului, cu o pasiune bolnavicioasă, ce frizează nebunia. Viața lui cenușie și monotonă este întoarsă cu susul în jos de apariția unei femei misterioase, care intră ca un meteorit în viața sa, trezind în el o latură pasională de care nici nu era conștient că există. Bineînțeles, unde intră iubirea în scenă, lucrurile încep să se încâlcească de-a binelea, până nu mai știi care-i falsul și care-i originalul, unde-i adevărul și unde-i minciuna. Zidurile lui de apărare se dărâmă treptat, calculele sunt dinamitate și toate fricile lui sunt spulberate. Bărbatul flegmatic se transformă într-un erou dezlănțuit, dispus să riște totul pentru o pasiune năvalnică, mistuitoare, care îi arată ce goală și lipsită de sens era existența sa previzibilă și riguros planificată.
Dacă în viața sa profesională este perfect capabil să deosebească operele de artă false de cele originale, odată scos din zona lui de confort, el intră pe un teritoriu necunoscut, în care se joacă după alte reguli și unde emoțiile autentice sunt dificil de separat de cele trucate. Prins într-un joc psihologic periculos, colecționarul trebuie să învețe diferenta uriașă dintre a avea/a poseda și a fi/a simți. El își învață lecția în modul cel mai dur, trecând printr-o suferință purificatoare care-l eliberează de obsesii și-i deschide ușa spre lumea reală, de care fusese deconectat cu totul. Regizorul se joacă cu antitezele în jurul cărora se construiește cu migală tot eșafodajul filmului: fals-autentic, real-imaginar, adevăr-minciună, lumină-întuneric, siguranță-risc, rațiune-simțire, boală-vindecare, trădare-loialitate, vanitate-umilință. Replicile-cheie din film îndeamnă la introspecție: “Human emotions are like works of art. They can be forged. They seem just like the original, but they are a forgery.” (“Emoțiile umane sunt ca operele de artă. Ele pot fi trucate. Seamănă izbitor cu cele originale, dar sunt falsuri”)
Finalul filmului este surprinzător, căci primim doar câteva indicii – răspunsul trebuie să-l găsească fiecare spectator, potrivit experiențelor sale personale. Evaluatorul este pus în fața celei mai dificile expertize din viața sa – trebuie să evalueze dacă ceea ce a trăit este autentic sau nu și dacă a meritat prețul plătit. Mai mult decât atât, trebuie să-și reevalueze întreaga viață și să-și reconsidere toate reperele. Odată ieșit din confortul cuștii sale aurite, în care nu i se putea întâmpla nimic rău, leul a descoperit libertatea junglei, chiar dacă aceasta vine la pachet cu nesiguranță și vulnerabilitate. Dar, odată descoperită libertatea, cușca nu mai poate fi o opțiune.
Cheia titlului o regăsim într-una din replicile filmului:
“Virgil Oldman: What’s it like living with a woman?
Lambert: Like taking part in an auction sale. You never know if yours will be the best offer.”
Am făcut un mic experiment. Am rugat câțiva prieteni să vadă filmul, iar concluziile au fost total diferite, mai ales în ceea ce privește finalul. Nu există interpretări corecte sau greșite, însă eu am ales să văd partea plină a paharului…
Vedeți filmul, e o capodoperă!
Trailerul filmului
CARTE
Ziua în care m-am iubit cu adevărat
De obicei nu cumpăr cărți promovate prin reclame sponsorizate, mai ales de autori necunoscuți. Poate că e o greșeală, e ca și când ai refuza să intri în vorbă cu necunoscuți. Dar cu cartea asta a fost altfel. Am simțit-o diferit. Poate a fost titlul. Sau poate aripile de înger de pe copertă. Cert e că parcă am auzit că mă strigă pe nume, așa că am cumpărat-o dintr-un impuls. Și am făcut bine. Este o carte extraordinară despre drumul anevoios către sinele tău profund, de la respingere și neiubire la iubirea de sine, despre cum să străbați ape tulburi și mlaștini emoționale ca să ieși la mal, mai puternică decât ai fost vreodată. Despre cum să faci cunoștință cu tine, să te accepți, să te descoperi, să te respecți, să-ți îmbrățișezi și defectele, să te desăvârșești, să-ți stabilești limite sănătoase, pentru ca în final să înveți să te iubești pe de-a-ntregul. Pe tine, cea de sub mască. Pe tine, cea autentică. Dincolo de ceea ce vor alții să fii.
Cartea vorbește despre autosabotaj, despre relații toxice, despre codependențe, despre părinți care proiectează pe tine tot ce n-au reușit ei să facă. Despre bărbați care te fac să te prăbușești pe dinăuntru, dar fără de care n-ai putea niciodată să înveți să te reconstruiești bucată cu bucată, astfel încât să nu te mai dărâme orice val, ca pe-un castel de nisip. Despre traume din copilărie și șantaj emoțional, despre oameni care încearcă din răsputeri să te transforme în ceea ce nu ești și nici nu vei fi vreodată, doar pentru a-ți da iluzia că ești acceptat. Despre răni emoționale care se cer vindecate. Despre puterea care zace ascunsă în tine, așteptând s-o dezgropi.
Cartea asta îți arată că vulnerabilitatea pe care nu te temi să ți-o arăți lumii nu este, nici pe departe, slăbiciune, așa cum am fi, poate, tentați să credem. Dimpotrivă, este putere, pentru că doar o femeie puternică iese cu curaj în fața lumii și-și asumă să fie criticată, comentată, ridiculizată, pentru că a învățat să zboare deasupra acestor mici răutăți, iar săgețile aruncate către ea nu-i pot opri defel zborul. Și, arătându-se lumii exact așa cum este, nu va suferi de respingere, căci va atrage exact oamenii potriviți pentru ea, cei care rezonează cu energia ei.
Autoarea, psihoterapeut de profesie, vorbește cu deschidere despre provocările care au modelat-o ca om și terapeut, trecând prin traume emoționale, crize de personalitate, abandon, respingere, frustrări, umilințe, eșecuri. Un exercițiu de curaj pe care puțini au tăria să-l facă, cu riscul de a-și dinamita credibilitatea ca terapeut. Poate ar trebui să înțelegem că terapeuții nu sunt supraoameni și au și ei nevoie, în egală măsură, de vindecare. Iar cei care au parcurs, la rândul lor, acest drum, sunt, poate, cei mai buni. Fiecare capitol este, în sine, o ședință de terapie!
Pentru mine a fost o lectură plină de conștientizări. Până la urmă, cărților, ca și oamenilor, trebuie să le dai o șansă – și cine știe în ce fel te pot surprinde!
Mulțumesc, Andreea Săvulescu și Bookzone! Asta chiar e o carte cu care am povestit. Și am avut multe să ne împărtășim.
FILM
Acolo unde cântă racii
Ecranizarea după bestseller-ul Deliei Owens, „Acolo unde cântă racii” este răscolitoare.
Acțiunea filmului se derulează în zona mlăștinoasă a Carolinei de Nord, cu peisaje de o frumusețe sălbatică.
Personajul principal, Kya, supranumita Fata Mlaștinii, este o proscrisă care naște legende printre cei care nu-i cunosc povestea. Învățată să trăiască după ritmurile și legile naturii, le înțelege prea puțin pe cele ale oamenilor. Dar supraviețuitoarea din ea învață cu o ușurință uluitoare cum să-i bată cu propriile lor arme.
Transformarea fetiței autodidacte care a trăit abuzul fizic și emoțional, marginalizarea, umilința, în femeia care găsește puterea interioară de a gestiona cu demnitate trădarea și nedreptatea este fascinantă.
În lumea ei nu există măști, iar asta atrage și sperie deopotrivă.
Mlaștina a învățat-o că cine nu se adaptează schimbării nu are nici o șansă.
Aici, între ape, înflorește iubirea pură, necondiționată, ca un lotus care se ridică deasupra mlaștinii: plină de incertitudini, de suferință, dar, în final, nealterată de timp, de inevitabile greșeli și de distanță. O chemare a naturii în care se abandonează cu deplină încredere și seninătate. Și, pe de altă parte, apare umbra iubirii, dorința pur carnală, egoistă, plină de gelozie, posesivitate, care vrea doar să acapareze și să dețină, fie și cu forța.
Paralelismul celor două lumi care se resping și întrepătrund în același timp face tot farmecul filmului.
Îl găsiți pe Netflix sub numele „Where the Crawdads Sing”, e de neratat.
FILM
The In Between
M-a captivat de când i-am văzut trailerul – The In Between – Love Never Dies, lansat în 2022, un film sensibil, emoționant, pe nedrept subestimat de cei care nu au pătruns mesajul filmului, dincolo de acțiunea propriu-zisă. Subiectul e, aparent, banal, o poveste de dragoste adolescentină, dar din perspectivă psihologică devine interesant.
E un film despre răni emoționale, despre măști și mecanisme de apărare, despre pierdere și mai ales despre puterea terapeutică a iubirii, tot scenariul fiind construit în jurul subtitlului „Every love story is a ghost story”. Toți avem fantome din trecut care ne bântuie, până când realizăm că dacă ne încăpățânăm să le ignorăm, nu ne vom vindeca niciodată, pentru că procesul vindecării presupune sinceritate brutală, măcar față de noi înșine, dacă nu și față de cei din jur. Prin durere trebuie să treci cu curaj, trebuie s-o lași să te posede cu totul, chiar dacă asta înseamnă să scoți la suprafață traume din trecut, amintiri dureroase, frici, blocaje, orgolii, frustrări și alți monștri de sub pat.
Nu poate exista vindecare fără conștientizare, acceptare și, în final, eliberare. Negarea și suprimarea emoțiilor doar întârzie procesul. Durerea n-o să plece nicăieri dacă te prefaci că nu există, dimpotrivă, te va forța să-i acorzi spațiu și timp în viața ta, căci are ceva să te învețe și nu va pleca înainte de a-și încheia socotelile cu tine… Dar aceeași durere e și prietena ta, căci te șlefuieste, te transformă dintr-o piatră brută într-o bijuterie.
Lecția filmului e că, în loc să lăsăm durerea să ne îngenuncheze, putem s-o îmbrățișăm, să ne tragem putere din ea și s-o transformăm în ceva minunat, căci nu este, în esență, decât emoție în stare pură. Fără ea, am deveni robotici, captivi în scheme și rutine cotidiene.
„In between” e no man’s land-ul oricărei experiențe dureroase, e zona gri în care alegi să pleci sau să rămâi, să lupți sau să fugi, în care ești forțat să faci o alegere, oricare ar fi ea. E despre liber arbitru, până la urmă. Felul în care alegem să răspundem provocării arată cine suntem noi de fapt, în esența noastră cea mai profundă. În final, indiferent ce se întâmplă în realitatea noastră imediată, noi scriem epilogul poveștii pe care-o trăim.
Dacă v-a plăcut Ghost, o să vă placă și ăsta. Finalul e absolut memorabil. Pe cuvânt.
Trailer –
